duminică, 12 septembrie 2010

Limbile indo-europene. Si de ce Traian nu intelegea limba dacilor


-Limba latina a evoluat din limba dacilor! Dacii i-au invatat pe romani latina! Latina de fapt e daca!! afirma peste tot, pe net cativa  dacologi, complet ignoranti in ale istoriei si lingvisticii. Aceasta idee face parte dintr-un intreg sir de "rationamente" ce vor sa raspunda la miracolul ce a avut ca finalitate formarea limbii romane, o limba romanica. Deoarece dacologii au hotarat ca "Noi NU suntem urmasii Romei", era foarte greu de explicat de ce vorbim totusi o limba de origine latina. Asa ca a aparut aceasta explicatie absolut aberanta si complet nefondata. De ce spun acest lucru? Caci limbile trace si cea latina nici macar nu fac parte din acelasi grup lingvistic indo-european.


Termenul indo-european a aparut pe la sfarsitul veacului al 18-lea. Englezii, ajunsi in India au descoperit cu stupoare ca multe cuvinte vechi indiene si sanskrite sunt asemanatoare cu unele cuvinte grecesti si latine. Cum asa?


De la descoperirea cuvintelor indiene si pana la nasterea termenului indo-european nu a mai fost decat un pas. Ideea era simpla la inceput: in trecutul indepartat un mare grup lingvistic a fost raspandit din India pana in Europa.
In urmatorii 200 de ani de la primele observatii facute de britanici, numerosi savanti au incercat si in mare parte au reusit sa raspunda la intrebarile ce s-au ridicat. Cine au fost acesti indo-europeni? Unde s-au format, unde au avut acea "patrie primitiva" de origine? Cum si cand s-au raspandit?

Astfel limbile indo-europene au devenit cele mai studiate si mai analizate limbi ale lumii. Astazi, practic toti savantii sunt de acord in principiu cu aceasta teorie, disputele avand loc mai mult la nivel de detaliu.
Inca din sec. al 19-lea era deja clar ca indo-european se referea la o trditie lingvistica si nu la rase sau "popoare".

Daca, inrudirea dintre vechile limbi nord-indiene si majoritatea celor europene era deja evidenta inca din sec. al 19-lea, unde va fi fost vatra de formare a acestora? Nu toti cercetatorii sunt de acord cu o singura zona. Aceasta vatra de origine a fost localizata ba in nord, in zona baltica, ba la nord si nord-est de Marea Neagra, ba in Asia Mica, sau chiar in Balcani.
Insa azi , majoritatea cercetatorilor sunt de acord ca aceasta "patrie" de origine ar fi fost intr-adevar in vast spatiu la nord si nord est de Marea Neagra, Mtii Caucaz, Marea Caspica si Mtii Urali, asa numita zona nord-caucaziana.  Sigur, nu este vorba de o zona cu limite clare, geografice, ci un spatiu vast, unde, in timp, gradual, a avut loc o tendinta de unificare in jurul unei o ideologii de cuceritori razboinici in permanenta miscare.
Razboinici hittiti. Imperiul anatolian al hittitilor a avut epoca de glorie in sec. al 14-lea I.Chr. Aceastia vorbeau o limba indo-europeana. (vezi wikipedia)
Razboinici micenieni, intr-o fresca a palatului din Pylos (Grecia, aprox. 1300 i.Ch). Agresivitatea acestora a intrat in legenda datorita lui Homer. 


Ramura rasariteana a limbilor indo-europene a fost numita satem (de la cuvantul avestic "o suta") iar ramura occidentala centum (de la cuvantul latin centum = o suta). Grupul satem cuprinde limbile balto-slave, traco-ilire, frigiana, armeana, indo-iraniene (sanscrita si persana). Iar grupul centum cuprinde limbile germanice, celtice, italice (fara etrusca, de origine pre-indo-europeana), greaca, anatoliene (hittita, liciana etc).

Rezumand datele arheologice si cele lingvistice ar trebui sa ne imaginam un asemenea "scenariu":
candva, dupa mileniul al 10-lea i.Ch, in Anatolia (Asia Mica -Turcia) a inceput o asa numita "revolutie neolitica" care s-a raspandit spre Europa de Sud-Est (in mileniul 7) si catre Europa Centrala, dupa mileniul al 6-lea. Aceasta este "Vechea Europa", cum a fost numita  de Maria Ghimbutas, acea veche Europa care a creat acele minunate culturi neolitice si eneolitice, atat de bine cunoscute si pe teritoriul tarii noastre (Gumelnita, Cucuteni etc).

Maria Ghimbutas
Culturile neolitice ale "Vechii Civilizatii Europene" erau pasnice, axate pe rituri ale fecunditatii si care vorbeau niste limbi numite pre-indo-europene (limba greaca pastreaza importante urme pre-indo-europene).
Populatiile si culturile neolitice din zona balcano-dunareana, printre cele mai spectaculoase din Europa, au fost distruse si asimilate de popoarele indo-europene, ce au adus , pe langa noi graiuri, metalurgia, calul domesticit si un apetit teribil pentru razboi
 Oarecum paralel, dar independent, departe, la est de aceasta zona a "Vechii Europe" neolitice, in marelespatiu dintre Volga, Urali, Marea Neagra si Marea Baltica, s-a conturat un alt grup lingvistic, din care ulterior s-au desprins grupurile indo-european, uralic (limbile fino-ungrice)si altaic (limbile turcice).

sectiune printr-o movila funerara scitica (kurgan, tumul)
In aceasta zona, candva in mileniul al 5-lea, indo-europenii isi conturasera deja o asa numita (tot de cunoscutul savant de origine lituaniana Maria Ghimbutas) "ideologie a kurganelor", o ideologie razboinica, agresiva, a razboinicilor calare (folositi la tractiune, nu la calarit) , ce-si inmormantau sefii in somptuase morminte acoperite cu movile (tumul, kurgan in rusa).

Razboinici micenieni in car de lupta. Calul nu era calarit in mod frecvent ci folosit la tractiune. Carele de lupta din aceasta perioada (sec 1600-1200 i.Chr) erau folosite mai mult pentru prestigiu decat pentru eficacitatea lor in razboi.

Incercare de reconstituire a vetrei de origine a limbilor indo-europene si directiile de migratie ale acestora de-a lungul a trei milenii.
 Indo-europenii (sau "populatia kurganelor"), sustine M.Ghibutas, au inceput a migra in valuri, incet, de-a lungul a trei valuri preistorice ( intre 4400-4200, 3400-3200, 3000-2800). Daca primul val nu afectat semnificativ structurile culturilor neolitice, in schimb al doilea si al treilea val au avut urmari catastrofale pentru civilizatiile vechi europene. La mijlocul mileniului 2 i.Ch. se formase in Europa Centrala o noua patrie indo-europeana secundara, probabil nucleul limbilor de tip centum, responsabil de invazia doriana din Grecia (cei ce vor  crea civilizatia minoica).
Civilizatiile indo-europene vor aduce importante schimbari culturale in Europa. Se contureaza ideologia razboinicului erou, asa cum il cunoastem mai tarziu din Iliada si Odiseea.
Sa revenim la satem si centum.
In vechea pesana termenul pentru "o suta" este satem. Limbile din aceasta ramura rasariteana a limbilor indo-europene (vechea indiana, persana - iraniana, limbile baltice, limbile slave, tracica si ilira). caracteristica de baza a acestui subgrup este inventarul fonetic mai bogat, cu consoane fricative si palatale. (Atentie! repet: teoria se refera la graiurile vorbite si nu la rase, neamuri)

Spre deosebire de acest grup rasaritean, grupul occidental centum, nume luat de la numeralul latin " suta", era format din latina, greaca, limbile celtice si limbile germanice.Acest subgrup se caracterizeaza printr-un inventar fonetic mai sarac.


Limbile indo-europene precum hittita (disparuta) sau armeana pot fi mai greu incadrate in categoriile "pure centum" sau "pure satem".
Click pentru marire
Aceasta este motivul pentru care unii diletanti in ale istoriei "descopera" cu surprindere cuvinte romanesti  asemanatoare cu cele nord-indiene, tragand cu ignoranta concluzii de genul "dacii au colonizat India". (Am auzit chiar aberatia cum ca studeti romani studiaza sanscrita in India in ideea de a redescoperii  limba vechilor daci, colonizatorii Indiei - !?!?) De altfel si alte limbi europene din grupul satem au asemanari cu sanscrita (si iraniana).


De fapt, aproape tot ce stim astazi despre populatiile antice ne indruma catre obscurele inceputuri ale indo-europenilor, dar si spre enigmaticii etrusci, ne-indo-europeni, veniti de undeva din vechimi europene imemoriale, dar care au influentat decisiv civilizatia romana iar, prin romani, au transmis mai departe popoarelor neo-latine (inclusiv românii) numerosi termeni de cultura si civilizatie. Si celtii si germanicii erau expresia acelei formidabile expansiuni indo-europene, dupa cum, la est, vechii indieni si persani reprezentau ramura rasariteana a indo-europenilor. De asemenea hittitii anatolieni reprezentau componenta sudica, altoita peste mai vechea civilizatie ne-indo-europeana hatti, dupa cum romanii s-au altoit peste stravechii etrusci.
Si limba stramosilor traco-daci avea insemnate urme ale mostenirii autohtone pre-indo-europene, transmise ulterior si in limba romana.

PS Incepand cu anii '90 in genetica a aparut o noua disciplina, arheogenetica.Analiza markerilor genetici al populatiilor actuale au putut oferii informatii importante despre acest puzzle istoric care il reprezinta migratiile din preistorie. Luigi Luca Cavalli-Sforza, important genetician italian, care a studiat populatiile preistorice din Europa a afirmat in cartile scrise ca modelul oferit de Maria Ghibutas (migratia civilizatiei kurganelor) a fost in mare parte confirmat de genetica.

In concluzie, ideea ca daco-traco-getii ar fi vorbit o limba asemanatoare cu latina ( cum sustin dacologii pentru a explica romanizarea limbii noastre) este complet nesustinuta de  vreo cat de mica dovada lingvistica, este pura speculatie. Dimpotriva! Desi cele doua limbi erau indo-europene, ele faceau parte din subgrupe diferite. Ambele limbi, au evoluat pana in preajma anului 1 i.Chr ( cand s-au "intalnit") complet independent, avand la origine alte "temelii" pre-indo-europene .

vineri, 10 septembrie 2010

Sergiu si coiful de aur






"Dacii" este un binecunoscut film realizat de Sergiu Nicolaescu, primul din istoria cinematografiei romanesti cu subiect inspirat din istoria antica. De asemenea este si primul film regizat de cunoscutul regizor (1966). Pentru acea epoca si inca mult timp dupa, filmul a fost un succes, desi, ca si filmele cu buget urias de la Hollywood din aceeasi epoca, sufera teribil la capitolul corectitudine istorica. De altfel aceasta nici nu era scopul filmului.


Si totusi existau, elemente de decor si costum pe care relizatorii fimelor cu subiect legat de antichitatea romana (si dacica in acest caz) se straduiau cat de cat, la nivelul informatiilor de atunci, sa le documenteze cat mai corect. Insa nu tocmai rar se mai produceau si gafe ridicole pe care din fericire le observau doar spectatorii mai scrupulosi.

Iata una din ele:
De abia trecuse un deceniu de cand Constantin Daicoviciu si apoi fiul sau Hadrian se chinuiau sa dezgroape fortificatiile dacilor din Muntii Orastiei. In Romania, cercetarile asupra civilizatiei daco-getilor erau la inceput. Arta acestora era popularizata, in carti si reviste, ca un tot unitar in timp si spatiu. Erau reproduse la un loc, ca obiecte dacice, artefacte create la sute de ani distanta unele de altele. Era ca si cum peste 2000 de ani intr-o carte despre viata românilor in sec. 20 ar fi prezentate sabii si bombarde din vremea lui Mihai Viteazul, alaturi de masini Logan.
In acest caz nimeni nu s-a aratat mirat cand personajul Decebal din filmul "Dacii", interpretat de Amza Pellea, purta pe cap faimosul coif de aur descoperit la Poiana Cotofanesti (desc. 1929, in satul Poiana Verbilau, jud. Prahova). Si de ce ar fi trebuit sa se mire?



C
ivilizatia daco-getica a trecut de-a lungul secolelor, incepand cu prima epoca a fierului si pana la cucerirea romana, prin mai multe transformari majore ale culturii si civilizatiei sale. Coifurile de ceremonie din metal pretios, cunoscute doar in sudul si estul Romaniei de azi, deci in teritoriile extracarpatice, fac parte din asa numita arta traco-getica, care a cuprins si vechea Tracie (Bulgaria). Nu si Transilvania. Este epoca marilor tezaure funerare de aur si argint.
Problema este ca Decebal a trait 500 de ani (cinci sute) mai tarziu de aceasta epoca "de aur" a traco-getilor!!!
In sfarsit, este scuzabil aceasta mica eroare anacronica. Putem sa zicem ca acest coif de aur a fost mostenit de la stramosii lui. Nu mai adaug ca, de asemenea, Decebal poarta pe piept o fibula din epoca bronzului...

Ceea ce este absolut jenant este faptul ca realizatorii filmului, incepand cu costumierii si terminand cu regizorul nu au fost in stare sa studieze cu o minima atentie acel coif ce l-au luat ca model. Se pare ca nici macar un istoric nu au intrebat, daramite sa se mai fi dus si la muzeu sa il vada (nu stiu unde era expus tezaurul in 1965). Nu au fost in stare sa studieze macar coiful de la Agighiol, de argint, aproape la fel de faimos, cu care are mari asemanari. Tezaurul de la Peretu inca nu fusese descoperit (d.1971). Insa era descoperit cel de la Cucuteni Baiceni, tot de aur si tot cu calota ornata. Despre cel de la Detroit, tot de argint si foarte asemanator cu cel descoperit la Peretu, inca nu se auzise...


Coiful getic de aur descoperit la Cucuteni-Baiceni, jud Iasi. Este al doilea coif de aur descoperit pana acum, si desi intr-o stare mai fragmentara decat cel din jud. Prahova, pastreaza totusi intreaga forma a calotei.
Cele trei coifuri de argint de tip getic pastrate pana astazi au toate calota
conica-rotunjita.
Nimeni nu s-a ostenit sa le studieze mai temeinic si sa
faca legatura cu cel
de aur de la Poiana Cotofenesti.

Decebal (Amza Pellea) purtand un coif care nu ar fi putut exista niciodata in realitate


Si ce ar fi facut daca ar fi studiat mai bine obiectul in sine sau pe celelalte asemanatoare? Ar fi observat ca aceste coifuri aveau calota tronconica si rotunjita in varf! Fiindca COIFUL DE LA POIANA COTOFENESTI ARE CALOTA RUPTA (in conditii neelucidate) iar costumierii nu si-au dat seama de acest lucru si au facut o reconstituire cu calota plata!!


In fotografiile de detaliu este evident cum calota coifului a fost taiata si rupta cu grosolanie
Privit de sus este imposibil sa nu iti dai seama ca acest coif nu se termina plat. Insasi ideea de calota plata e un non sens pentru un coif sau o casca.


Probabil ca scenografii si costumierii au avut la dispozitie doar o asemenea fotografie, asa cum incepusera sa apara in epoca. A fost suficient sa ii induca in eroare, si fara nici o documentare suplimentara, sa reconstituie din tabla, o forma falsa de coif. Eu insumi am fost pacalit in copilarie de acest film (dar si de benzile desenate-vezi mai jos). Si ani de zile am avut convingerea ca acest coif este plat in varf. Si de aceea am tinut sa scriu acest articol.

Si astazi inca multa lume isi inchipuie ca acel coif se termina plat in crestet. Prezint aici in premiera, niste detalii fotografiate in sala tezaurului din Muzeul National de Istorie, si o propunere logica de reconstituire a acestui minunat coif. Despre povestea coifurilor getice si a tezaurelor din "epoca lui Dromichete" cu alta ocazie, sper cat mai curand.

Incercare de reconstituire a formei calotei coifului de la Poiana Cotofenesti

Arheologii stiau foarte bine ca acest coif avea calota tronconica, dar aceste lucrari nu ajungeau niciodata in mana artistilor care popularizau istoria. Dovada, acest desen cu desfasurarea ornamentelor de pe coif, dintr-un articol despre arta traco-getica din Balcani.


Credeti ca aiureala asta a a coifului cu calota plata se opreste aici? Nu, caci filmul lui Sergiu a avut un impact urias asupra imaginarului colectiv. Majoritatea oamenilor care au habar de acel coif au convingerea si azi ca forma acestuia a aratat ca in film. Priviti mai jos niste benzi desenate desenate de Albin Stanescu, pe scenariul scriitorului Vasile Manuceanu, publicate in revista Cutezatorii, la sfarsitul anilor 70. Desi coiful e la fel de gresit desenat, cel putin anacronismul nu e total, caci actiunea se petrece in sec 4 i.e.n., in vremea invaziei persane la Dunare, epoca reala a existentei acestor coifuri.
Insa greseala e permanenta. In alte seriale de benzi desenate, greseala se perpetueaza, precum in BD-ul Burebista (scenariul tot V. Manuceanu, desene Sandu Florea) sau intr-o alta banda desenata ilustrata de Valentin Tanase ( Secretul Perganentului). Forma coifului de aur a intrat deja in legenda, devenind cliseu, doar fiindca istoricii ignorau problema iar artistii nu se documentau si se luau unii dupa altii...
Nenumarate alte clisee istorice s-au perpetuat in acest fel. Cine vorbea despre cum se scrie istoria?

.

Fragmentele din revista Cutezatorii au fost luate din revistacutezatorii.blogspot.com

marți, 7 septembrie 2010

Protestul istoricilor si arheologilor din Alba Iulia

Scrisoare deschisă,
Pe marginea celui de-al XI-lea Congres Internaţional al Dacologiei – Malus Dacus,
Alba Iulia, 28-29 mai 2010

          Despre activitatea Societăţii cu nume apocaliptic, Dacia Revival International, se ştiu multe, ca şi despre artizanii săi, în frunte cu Napoleon Săvescu. Nici nu am avea cum altfel, întrucât periodic suntem bombardaţi, prin emisiuni gen Naşul şi Dan Diaconescu în direct, sau prin publicaţii distribuite la chioşcurile de ziare, cu istorii revanşarde, menite a “aduce lumină” asupra “adevăratei noastre istorii”. Diverşi “specialişti”, în fapt ingineri, generali în rezervă şi profesori de matematică se erijează în iluminatorii patriei şi păstrătorii “adevărului istoric”. Cum ar trebui să ne simţim noi ceilalţi, istoricii profesionişti, noi cei ce profesăm falsul? Cei care am absolvit o facultate în care am îngurgitat informaţii false, am predat prin şcoli şi universităţi falsuri ştiinţifice, ne-am şlefuit lucrul cu falsul în masterate şi am transpirat ani de zile, am strâns cureaua, căci ştiinţa cere sacrificii, scotocind prin arhive şi documente, am petrecut zile şi nopţi citind pentru a ne defini o viziune istorică în concordanţă cu spaţiile istoriografice avansate, totul pentru a duce la bun sfârşit doctorate în istorii false?
În 10, 20, poate 30 de ani, viaţa noastră s-a exprimat printre cunoştinţe istorice, descoperiri arheologice, relicve, documente pe care am încercat să le interpretăm aşa cum ne dictează standardele profesionale şi experienţa pentru a reface universul unor epoci apuse. Deloc plăcut este atunci când nişte neica nimeni pe tărâmul expresiei istorice, nişte diletanţi ce nici măcar nu îşi conştientizează condiţia, apar cu asemenea complexe de superioritate, de dumnezei ai „adevărului istoric”, trimiţându-ne la colţul ruşinii pe noi ce conjugăm „falsul”. În linii mari, aşa-zisa „istorie adevărată” a acestor corifei ai luminii se clădeşte pe un pretins patriotism (căruia îi vedem şi părţile bune) împins la extrem, pe credinţa că noi românii, daci sau ce om fi noi, suntem buricul pământului, civilizatorii universului şi păstrătorii luminii vieţii, morţii şi reînvierii, şi, nu în ultimul rând, pe raportarea antagonică la istoricii adevăraţi, fideli profesionalismului pe care ştiinţa căreia i s-au dedicat îl impune. Acei istorici care interpretează izvorul istoric până la epuizare, atunci când situaţia o cere, dar care nu încep după aceea cu „argumente logice”, în fapt nişte speculaţii aberante unde „dacologii” noştri se simt atât de în largul lor...

  De ce se mai chinuie arheologii sa sape cu acribie,